După zece luni de la demararea lucrărilor, arena de atletism din Craiova a fost finalizată, aceasta urmând să fie inaugurată de autoritatea locală, care este beneficiarul proiectului. Investiţia, care are o valoare cuprinsă între 9 şi 10 mili­oane de euro, conform celor implicaţi în proiect, este o premieră pentru ţara noastră, prin prisma sistemului de iluminat cu LED produs de Electromagnetica şi comandat prin DMX, cu ajutorul calculatorului lumina putând fi controlată în funcţie de necesităţi.

Întins pe 35.000 de mp, stadionul este prevăzut cu 240 de proiectoare (204 pe arena principală şi 36 pe arena de antrenament) dis­puse pe cei cinci stâlpi şi pe copertină. Corpurile de iluminat AQUILLA au fost special proiectate pentru stadioanele de fotbal şi terenurile de sport, spaţii ce necesită iluminat puternic pentru des­făşurarea activităţilor în cele mai bune condiţii. Acestea pot fi comandate în variante de 1, 2 şi 3 mo­dule, în funcţie de locul aplicaţiei. Sis­temul se pretează pentru iluminatul arhitectural, stadioane, terenuri sportive, parcări, tuneluri, după cum ne-au transmis reprezentanţii Electromagnetica.

Companiile care au participat la realizarea stadionului de la Craiova au acţionariat 100% românesc, reprezentanţii acestora exprimându-şi speranţa ca, pe viitor, autorităţile să apeleze mai mult la societăţile comerciale autohtone pentru derularea unor astfel de proiecte.

Sursa: Ziarul Bursa: PREMIERĂ ÎN ILUMINISTICA AUTOHTONĂCompania românească ELECTROMAGNETICA a realizat nocturna de pe arena de atletism din Craiova