În data de 17 noiembrie, Electromagnetica, în calitate de partener principal și membru fondator ARIR (Asociația Română pentru Relația cu Investitorii), a participat la GALA ARIR 2022, cea de a 4- a ediție.

ARIR este promotorul conceptului de Relaţia cu Investitorii (Investor Relations – IR) în România și susține că prin respectarea unor standarde de transparență, guvernanţă corporativă și proactivitate în comunicarea cu investitorii membrii noștri vor beneficia de plusvaloare, atrage mai uşor finanțare, avea reputație și încrederea necesară dezvoltării continue a afacerilor lor. ARIR a fost fondată în 2018 de companii listate, cu potențial de listare, administratori de fonduri și profesioniști în IR.

Membrii fondatori sunt Bursa de Valori București (BVB), ALRO, Electromagnetica, Franklin Templeton Management – suc. București, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Teraplast, Transelectrica, Daniela Șerban, Tony Romani, în timp ce Electrica, OMV Petrom, Antibiotice, Purcari, Idea Bank, BRK Financial Group, Banca Transilvania, Transgaz, MedLife, Romcarbon, Farmaceutica REMEDIA, Autonom, IMPACT Developer & Contractor, 2Performant, One United Properties, Transport Trade Services, Patria Bank, Connections Consult, BRD – Groupe Société Générale, Rompetrol și Agista s-au alăturat ca Membri Asociați, INNOVA Project Consulting, ENVISIA, RTPR, Mazars și Marsh Broker de Asigurare – Reasigurare ca Membri Afiliați.